Buindì Udin, mandi Friûl e bune zornade a dutis lis animis che a cjaminin su cheste tiare. Come di abitudine tachin le puntade cul nestri lunari:
Vuei joibe al 11 di mai il soreli al è jevât a 5.56 a la buinore e al larâ a pognesi tor vot di sere. Insome, gjoldinsi dute cheste lûs parce che in vin bisugne dopo l’unviar che o vin passât.
Come ducj i dîs ancje vuei plui di cualchi sant nus ten une man sul cjâf. Fra i tancj in vin cjatât un che nus par particolarmetri adat a danus une man par gjavasile de nestris disaventuris: San Gengolfo che al fu martirizât l’11 di mai dal 760 in France. Chest sant al vignive di une des miôr fameis sioris da la Borgogne, tiare di vins, e come tal al veve ereditât de famèe tante tiare che lui, simpri, al jere rivât a gestì tal miôr dai mots.
Sicome che Gengolfo al jere un cavaliêr al veve partecipât a tantis vueris, partant, tal jenfri, la cugnussince dal vanzeli ta dutis lis tiaris lì che al veve scombatût. Difati in Olande e an ancjemò venerazion par lui, tant par disint une. Cuant che però al jere tornât a cjase dopo ve scombatût al veve scuviêrt che la femine lu veve tradît. E lui invesite che copale le veve mandade a pentisi tal cjscjel di Avallon. E cuant che puar San Gengolfo al jere lât a cjatale par viodi se si ere pentide, chê lu a fat copâ. Insome: chest ca al jere siôr, cavalier, soldât, parôn e tradit. E parce ancje sant? Mah!
Par gjavasi dai pensîrs San Gengolfo provin a frontâ cualchi consei di caratar naturalistic. ô savin che in mai si svei dutis ches bistiutis che puedin ruvinâ lis vuestris plantis. Par cui propiute cumò ai ûl rivât a combatilis come che si devi. Par cui meteisi in opare par disinfestâ lis plantis, ma stait atens a ce che ô faseis. No stait a inventasi nuje. Domandait simpri consei specifics ai giardiniers o a cui che al lavore le tiare.
Al è assolutamentri vietât meti anticritogamics e antiparassitaris tes plantis che doprais in cusine (Savrôs, basili, rosmarin e vie indenânt). No steit a fâ monadis: fruts e bestis e an di sta lontans da lis plantis che o veis apene tratât. Lavait ben i paviments ator de plante: cualchi gote di velen e podares iessi colade par tiere. Prin di fâ cualsisedi robe meteisi i guants e la mascarine e, se podeis, ancje i ocjai di protetsion: antiparassitaris e anticritogamics no fasin efiet subit, ma e son velens che, magari, e tachin a dâ problemas dopo cualchi timp.
E se di velens e invelenaments, droghis e sveniments ô vin di fevelâ, lin daûr as aventuris de famèe Martarut. Eco le neste storie.
«T’al vevi dite jo, t’al vevi dite. Tu eris tu a no crodimi. Viodistu i zovins di vuè: tu jù lassis un moment dibessoi e lôr no si tegnin plui. E jù bevi e bevi e bevi. E podopo ambulancis e miedis e porcaris di riduzi ta un ledanâr dut zardin grant». Ermes al cjalave Fedele tant che chest al lave indenant cu la so tirade moraliste su i zovins e su lis lôr deviatsions. Ma, sicome che al jere un barist e, cun di plui, ancje se lui no si rindve cont, al jere ancje un liberâl, tal sens che al lasseve a la int la disponibilitât di autogjestisi la vite par sô cont, Ermes no ‘l rispundeve. A cjalave lis machinis che passavin par la strade, smiciant soredut chês che al puest di guide e vevin cualchi biele feminute, e intânt al supave fun dal so prin spagnolet de zornade.
«Sestu sigûr di no esagjerà, Fedele. No sta dimi che cuant che tu eris zovenut no ti as mai cjapade une cjoche il dì de gjte scolastiche o de fieste de fin an. No sta dimal parce che se no i crt che tu sedis un extraterrestre». E ja le veve dite ta une maniere che Fedele al jere restât cu le bocje viarte a mieç, efetivamentri cuietât e cidin. «Ben, si, no sai. Ven a stai che son passats tancj ains. Si, voi dì, chei timps e jerin altris timps. Si. No e po’ nun si incjochevin ta une altre maniere». «Oh cheste a è buine Siôr Fedele – a lu veve blocât subit Ermes - cheste a jè propite buine. E trops sono i mots di incjocatsi. Eh? Che jo sepi tal mont al è dome un môt par incjocasi: bevi. E tant. Bevi fin che si è stonfs. Po dopo al è il fiât che al rispuint a ognidun second cussience: cui pì cui mancul, cui prime cui dopo, ognidun al finis sot de taule».
Fedele al jere restât par un pôc cidin. Ma dut câs no si deve par vint. Che matine al veve spirt combatîf e, viudût che di fîs che e vevin partecipât a le fieste dai zovins in zardin grant a ‘n veve doi, si sintive ancjemò plui tirât in cause, cu ‘n il tipic ategjament di chel che l’a pore di jessi da la bande dal tuart e alore al fâs di dut par deventâ plui moralist di chei atris.
«Si ma chei ca – alore al veve tornât a tacâ Fedele – chei ca e an bivût sot dal soreli, e migo dome che. E an bivût e po dopo satu tu ce che an parât jù. E disin che le droghe e zirâs come une giostre pa lis mans di ducj chei zovins». «E tu – alore al veve rispuindût Ermes – sicome che di fîs tu ‘n vevis doi la tal mieç, alore tu as vût pore che, almancul un dai doi al podes vignî tant ben su di une foto segnaletiche mostrade sul gjornâl: “giovanissimo figlio di noto impiegato arrestato per uso di sostanze stupefacenti”. Joi! Fedele, ce pene che tu mi fasis».
Fedele al jere restât splacât de afermaziôn di Ermes, e al veve tasût ancje par ce che juste in che al jere rivât Artemio a partâ la pueste al bar e, cun prudence si ere svissinât ai doi. O miôr a Ermes che, come che ô recuardin, juste cualchi di prin lu veve parât fûr dal bar cuant che lu veve surprindût a tifâ masse fuart par la salvece de Udinese. «Bundì» al veve provât a dì cun’t un fîl di vôs Artemio. «Domande alui se jè une buine zornade» al veve rispuindût Ermes cjalânt tai vôi Artemio cun severitât ma cun’t une bocje di ridi che a veve mitût subite in pâs il puar timit puestin. «Parce, Fedele, astu problemas?» «Jo? – al veve riuspuindût chel – Jo? No tu pues sta sigûr. No ‘n dai problemas jo. L’è chel ca che si invente robis che no stan ne in cîl ne in tiare». E al veve cjalât Ermes di stuart. «Insome di ce fevelaiso? No rivi a capivi». Une rispueste che no si podeve altro che spietasi che vignis fûr de bocje di Artemio.
Alore Ermes al veve tirat fûr l’argomênt de zornade: «Il to amic chi al a viudût che i zovins che e an fate fieste in place Prin di Mai e an bivude cualchi pissine di bire tant che scoltevin un pucje di musiche. E dongje a chest al samèe che si sedin ancje fats l’abocât cun cualchi spagnolet un pûc particolâr. E a Fedele la robe no i va jù. Prove a falu rasonâ tu, che tu sês un abituèe di chescj radunos di scjavelons sconvolts». A chestis peraulis, che Ermes al veve leadis ad art une daûr che atre, Artemio si ere inflamât. «Ah! Sin devânt al solit moralist furlân, un di chei che al dîs che il festival di Osôf al parte dome intae e porcaris. Ah! Eco. I vin i sarpints tal grin come al solit. Eh! Già Perché la cultura friulana, e il furlan salt onest lavorador no ‘l pol turbasi, l’è simpri salt, onest e lavorados, propite!»
Ermes al riducjave sot dai bafs che no ‘l veve. Fedele al cjalave Artemio cun ‘t la muse dal frut des elementârs grant e grôs che ‘l è di une vite abituât a dalis e che cumò al scuvierç che ancje un piçiulût al poi dai cun ‘t une man. «Ma si seiso mai cjalâts in muse, furlâns – al lave indenânt Artemio – salts, onesç, lavoradôrs ce? Ô sês i prins a fâ la morâl a chei atris e vuatris par prins ô faseis l’apologje dal bevi. Fâs un gîr pe ostaries da la citât: cuale esiâl le fotografie che tu cjatis plui dispes? Che da l’alpin cu la gamele plene fin ta l’ôr di vin che al è daûr a bevi». Fedele si stave fasint piçul piçul tant che Ermes al jere fin rivât a fasi lâ par tres il fun a fuarce di tignisi dal sclopâ di ridi. «Cjalaisi: fin di cuant che son piçui i furlanuts e vegnin inscuelât a la sante vie dal bevi. Eh! Un bon tai, un bon tai al fâs salût. Ma no viodeiso che ta cheste maniere ô faseis il zûc dal podê che vi insegne a incjocasi e imbarlumisi i çurviei, magari disinvi che e jere traditsion celtiche che i vol respietade. E vuatri? Pluitost che fasi une idèe vuestre miôr cjapâ gratis chê che atris vi dan. No si sa mai. Se no come faseiso a restâ ingessats tal vostri jessi salts, te vostre onestât e tal vostri lavorâ simpri e dome cul cjâf bas parce che sot paron no si pol tirâ su?». A chest pont Ermes no ja le faseve plui: tra tossi e ridi al jere deventât colôr da la salse di pomodoro. «Tu as reson Artemio – al veve dite Ermes cirînt di tirâ flât - Continue cussì no sta molâ. Ô vin di scladoplâ chest cancâr da la sanitât furlane. I furlâns e son cjochelis, sclafs e cidins. Cheste e jè la veretât». Artemio che, a chel pont al jere deventât il leon da la bandiere dai rasta, al veve cjapât flât a plenis mans e al veve continuât: «Eco parce che voleis mandanus vie di Osôf: voles continuâ a bevi in cjase e lâ fûr cjocs, ma dome par vuestri cont. Voleis siarâ il Friûl ta un cjôt come chêi che a Lignân e tegnin lis bestis salvadis. Ben, alore se ches al je il vuetri Friûl tignissal. Tignissi il vuestri taremot, tignisi i vuestris alpins, tignisi il vuestri bevi che al è sant dome chel e chel di chêi atris al è simpri alcolisim. Nun i vin miôr la vie. E jè propite vere: il vêr Friûl al jè chel dai furlâns pal mont, no chel ca». E cun che Artemio al veve cjapade la pueste ja le veve trate in man a Ermes e a si ere inviât par meti in moto il sô muturin. «E no stêt dismenteasi che, almancul i furlâns par il mont e son orgolios di ce che e son e rivin a mantegni le lôr identitât. Vuatris no rivais a difindi nencje i nomps dai vins. Ne chei origjnâi ne chei di riserve. Vergognaisi». E partint sul sô muturin sgasât al jere sparît ta un nul di fun. Neri.
Ce contâ di plui cheste setemane, chel che al jere di dî, difati lu vin contât. Mah! Podaressin recuardâ chel puar siôr che, dongje de Ledre, par no jessi tirât sot de machinis al a scugnut traisi tal canâl. Di bon che lì dongje un fatassin al a viudude le scene e si è trat par salvalu. Si rindino cont a ce pont che o sin rivâts. Ognidun al è talmentri dibessol cun se stes che chei atris nencje jù viôt. Cuant che o sin in machine si crodin parons dal mont. E vignarâ fûr une biele vuere di chi a chalchi mês cuant che la benzine e rivarâ a 2 euro e podopo no ‘n sarâ nencje plui.
Cussì si rindarin cont di trop che l’è lontan il mont di nun, e vignarâ fûr une biele lote fra chei che no ulin molâ il lôr tenôr di vite e chei che, za di un toc, e disin che jè ore di gambiâ dut. Alore il Siôr Unebombe nus samearâun dilentânt. No volin propite lassasi augurantsi la catastrofe, ma ô vin pore che alc al sucedarâ.
Intant fasin i augûrs a chê siore che e a parturît une biele frutute propite tal mieç de place 26 di lui: e dopo e disin che ô sin in crisi demografiche: deh! I canais a nun nus nassin sot i semaforôs!





